Ne găsim într-o societate fragmentată de „pasiuni politice”, susţinute de cei care hrănesc „ura socială”; de cei care transformă credinţa în capital electoral; de cei care iau numele Domnului în deşert; de cei care vor să evadăm din citadela, fie ea chiar imperfectă, a valorilor europene şi nord-atlantice; de cei care cred obsesiv că deţin telecomanda venirii lui Iisus pe pământ; de cei care cred mai mult în zeiţa ancestrală a pământului, cu energiile şi apele lui idolatrizate; de cei care ne amăgesc cu falsul patriotism şi pacifism; de predicatorii recenţi ai ereziei sincretiste New Age care este „cel mai mare pericol pentru viaţa noastră creştină” şi în care Hristos „este redus la rangul de mare maestru al spiritualităţii; de cei care propovăduiesc ideologia nocivă a progresismului totalitar, în care omul este cuantificat doar în dimensiunea lui biologică, fiind considerat doar un construct cultural şi fluid; de cei care cred că Biserica vie a lui Hristos dezbină, iar spiritualitatea uneşte.
Cred că se impune să ne aducem aminte de adevăratul mesaj al Crăciunului: Fiul lui Dumnezeu Se naşte ca Om din Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, ca să ne facă părtaşi iubirii Sale concrete, Care iubeşte concret omul, îi vindecă rănile pricinuite de păcat şi îi dă puterea de a iubi ca El. Adică, puterea de a iubi pe vrăjmaşi, chiar dacă le dezvăluim starea de degradare în care se află, nădăjduind că „va veni vremea când viziunea sfinţeniei smeritului Dumnezeu-Hristos va mistui ca un foc întreaga noastră fiinţă, prefăcându-o într-un avânt al iubirii. Plini de dezamăgire faţă de noi înşine pentru răul ce se cuibăreşte în noi, vom dori a ne asemăna Lui prin smerenie, iar această dorire va fi asemenea cu o sete mare. În însuşi acest zbucium pentru sfinţenie se va afla deja începutul ei. Dragostea crescândă pentru Domnul, în chip firesc, ne va înrudi cu El în mişcările adânci ale inimii şi în întrezăririle minţii”.
Aşa cum dă mărturie Sfântul Siluan Athonitul, „sufletul nu va avea pace dacă nu se va ruga pentru vrăjmaşi”.
În această zi de sărbătoare, când toate „au încremenit de uimire”, văzându-L pe Dumnezeu-Fiul, făcut Om din Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, să ne rugăm şi cu această rugăciune preafrumoasă: „Vino, Doamne, şi Însuţi săvârşeşte în mine voia Ta: poruncile Tale nu încap în inima mea cea strâmtă, şi mintea mea cea îngustă nu le atinge cuprinsul… Dacă însă nu doreşti a sălăşlui înlăuntrul meu, atunci eu negreşit mă voi duce în întuneric… Ştiu, nu în chip năsilnic (neîndurător) lucrezi Tu, ci rogu-Te, intră în casa mea cu stăpânire (putere) şi mă renaşte întreg: preschimbă întunericul iadului mândriei mele întru smerita Ta dragoste; schimbă cu Lumina Ta chipul firii mele urâţite, cât să nu rămână în mine nicio patimă care să poticnească venirea Tatălui împreună cu Tine (cf. Ioan 14: 21-23); fă din mine lăcaş vieţii Tale sfinte, pe care Tu Însuţi mi-ai îngăduit a o întrezări… Aşa, Doamne, rogu-mă Ţie, nu mă lipsi de acest semn al bunătăţii Tale”.
Fie-vă sărbătorile Crăciunului, Anului Nou şi Bobotezei cu linişte, bucurie, bunătate, binecuvântare, lumină şi iubire îndestulătoare pentru toate casele, pentru toate familiile şi pentru toate inimile.
