Păgînul Antonin, împăratul Romei, urînd pe creștini, a trimis împotriva lor un ighemon oarecare, cu numele Sebastian, ca să-i muncească. Acela, pe cînd mergea de la Cilicia la Capadocia, a găsit în Comani pe un ostaș bătrîn, anume Ermia, alb la păr și cu legea creștin, crezînd într-Unul adevăratul Dumnezeu și Făcătorul a toate. Ighemonul i-a zis aceluia: „Am scrisoare de la Antonin, împăratul Romei, prin care îmi poruncește, ca toți creștinii să aducă jertfe zeilor romanilor; iar de nu vor voi, apoi cu mari și cumplite munci se vor pedepsi. Deci, și tu Ermie, jertfește zeilor și vei fi prieten împăratului și vei avea multă cinste; deci, ascultă-mă pe mine, ca să nu-ți muncesc trupul”. Răspuns-a nevoitorul lui Hristos, Ermie: „Eu sînt ostaș al lui Hristos, Împăratul Cel ceresc și fără de moarte, a Cărui împărăție nu va avea sfîrșit; pentru aceea nu mă supun împăratului celui muritor și păgîn, a cărui împărăție este de puțină vreme. Împărăția Domnului nostru Iisus Hristos va petrece în veci și cel ce crede într-Însul va moșteni viața cea veșnică. Eu cred într-Acela și Aceluia în taină I-am slujit mai întîi, iar acum Îl slujesc pe față și nu mă va birui diavolul. Tu ai stăpînire peste trupul meu, și aceasta cu voința Dumnezeului meu; iar peste sufletul meu nimeni nu are putere, decît numai singur Dumnezeu, Cel ce poate să-mi dea răbdare și să mă păzească în veci”. Ighemonul Sebastian, auzind acestea, a zis Sfîntului Ermia: „Jertfește zeilor, ca să te îndulcești de bucuria vieții acesteia!” Sfîntul a răspuns: „Ce bucurie îmi va fi, ce îndulcire și ce viață dacă, depărtîndu-mă de Ziditorul meu, mă voi închina idolilor? Aceasta nu este cu adevărat bucurie, ci mîhnire; nu este îndulcire, ci amărăciune; nu este viață, ci moarte veșnică”. Grăit-a ighemonul: „Te văd că ești foarte înțelept”. Sfîntul a răspuns: „Sînt înțelept întru Domnul Dumnezeul meu, crezînd întru Dînsul și slujindu-I Lui din toată inima, pentru care doresc a muri și a pătimi cu bucurie”. Ighemonul a zis: „Văzînd căruntețile tale și înțelegerea, te cruț și te miluiesc”. Sfîntul a răspuns: „Nu-mi trebuie milă de la tine, eu caut mila lui Dumnezeu, Care mă va duce la Dînsul; Acela înțelepțește pe robii Săi cu Duhul Său cel Sfînt”. Ighemonul a zis: „Alegi mai bine a muri decît a trăi?” Sfîntul a răspuns: „Această moarte nu este moarte, ci viață veșnică, dacă voi suferi cu răbdare muncile de la tine”. Atunci ighemonul a poruncit să-i sfărîme fălcile cu pietre, să-i zdrobească dinții și să-i jupoaie pielea de pe față. Pentru acestea sfîntul a grăit: „Mulțumesc lui Dumnezeu, că darul Domnului meu Iisus Hristos petrece cu mine!” Ighemonul a zis: „Pentru ce nu-ți iei leafa, precum o iau ceilalți ostași?” Mucenicul a răspuns: „Deoarece jefuiți cu nedreptate pe cei săraci, de aceea nu iau lefurile voastre și nu mănînc dintr-însele; pentru că am hrană duhovnicească, care este de la Duhul Sfînt și nu voi flămînzi în veci”. Atunci ighemonul, a poruncit să înfierbînte un cuptor foarte tare și a aruncat într-însul pe mucenicul lui Hristos. După trei zile, deschizînd cuptorul, l-a găsit viu și întreg, cîntînd și preamărind pe Dumnezeu, de vreme ce nu s-a atins focul de el. Atunci, ighemonul, a chemat pe un fermecător și i-a poruncit să omoare pe Ermia cu otravă. Iar sfîntul, rugîndu-se lui Dumnezeu, a luat otrava și n-a pătimit nimic, după cuvîntul Domnului care a zis: Chiar de veți bea ceva de moarte, tot nu vă va vătăma. Deci fermecătorul, pregătind o otravă mai puternică, a dat-o mucenicului, zicîndu-i: „Dacă și de această otravă nu vei avea nimic, apoi și eu voi lăsa farmecele mele și voi crede în Dumnezeul Cel răstignit, Căruia tu Îi slujești”. Atunci Sfîntul Ermia, luînd și acea otravă cumplită și bînd-o pe toată, n-a pătimit nici un rău, ci a rămas întreg și sănătos. Atunci fermecătorul a strigat: „Ai biruit, Ermie, ai dovedit și ai rămas rob al lui Hristos; ai mîntuit din iad sufletul meu cel pierit și m-ai făcut să viețuiesc lui Dumnezeu. Pentru că, precum un chip vechi săpat se preface și se înnoiește, așa și eu, îmbătrînit în păcate și în răutăți, mă înnoiesc cu sufletul, întorcîndu-mă spre Dumnezeul cel viu, Care petrece totdeauna în veci. O, Dumnezeule cel ceresc, Unule adevărat, Cel ce m-ai izbăvit de înșelăciunea cea diavolească și de spurcăciunile idolești, prin robul Tău Ermia, prin care Te-am cunoscut, primește-mă pe mine păcătosul, care mă întorc la Tine și mă miluiește pe mine, cel ce Te mărturisesc pe Tine!” Astfel strigînd el, ighemonul s-a umplut de mînie și a poruncit ca îndată să-i taie capul. Deci, tăind pe fermecătorul acela, s-a botezat în sîngele său; și un nou creștin și mucenic al lui Hristos s-a dus la Dumnezeu, pentru care și-a pus sufletul Său. Iar pe Ermia a poruncit ighemonul să-l muncească, smulgîndu-i venele lui din tot trupul. Astfel, sfîntul, fiind muncit cumplit, zicea către muncitor: „Nu simt în trupul meu dureri din muncile acestea, căci, precum cuțitașul doctorului, tăind venele, scoate sîngele cel nesănătos și face trupul sănătos, tot astfel și eu, suferind smulgerea venelor mele, mai sănătos sînt întru credința lui Hristos!” După aceasta, muncitorul a aruncat pe mucenic într-o căldare cu untdelemnul foarte încins și îndată s-a răcit căldarea, iar unt-delemnul s-a făcut ca o rouă de dimineață, și mucenicul a strigat: „O, tiranule, nu simt muncile și voia ta nu o voi face, însă voi face voia Tatălui meu ceresc și Aceluia mă aduc pe mine jertfă fără de prihană. Acela este Stăpînul sufletelor și trupurilor noastre”. Sfîntul, grăind acestea, tiranul a poruncit ca să-i toarne pe gîtlej niște oțet tare amestecat cu fiere; dar, mucenicul a zis: „Amărăciunea asta îmi este mie ca un fagure de miere de la Dumnezeul meu, pentru Care rabd acestea”. Apoi a poruncit ighemonul ca să-i scoată ochii. Auzind acestea, sfîntul a zis către dînsul: „Dacă ai trebuință de ochii mei cei trupești care văd deșertăciunea lumii acesteia, ia-ți-i ție. Eu am ochii inimii, cu care văd curat lumina cea adevărată”. Astfel i-au scos ochii sfîntului. După aceasta l-au spînzurat cu capul în jos și, ținîndu-l astfel trei zile, a curs mult sînge din nările lui. După trei zile au mers oarecare să-l vadă pe el, socotind că a murit. Dar s-au înspăimîntat, aflîndu-l viu și slăvind pe Dumnezeu. Deci, pentru necredința lor a căzut pe ochii lor oarecare negură și au orbit. Ei atunci au început a striga: „Miluiește-ne pe noi, robul lui Dumnezeu cel adevărat, căci iată sîntem loviți de urîciune”. Atunci sfîntul a zis: „Apropiați-vă către mine”. Iar ei, apropiindu-se, el și-a pus mîinile sale peste ei și le-a zis: „Întru numele Domnului meu Iisus Hristos, vă zic să vedeți”. Și au văzut îndată. Deci, întorcîndu-se, au spus ighemonului cele ce li s-au întîmplat lor. Iar ighemonul, aprinzîndu-se de mînie, a poruncit să jupoaie pielea de pe tot trupul mucenicului. Atunci sfîntul batjocorea pe ighemon și ocăra pe zeii cei necurați, pornind astfel spre mai mare mînie pe tiranul, care a poruncit să-i taie capul. Astfel s-a sfîrșit mucenicul lui Hristos, Sfîntul Ermia, iar cinstitul lui trup s-a luat în taină de niște creștini și l-au dus în Capadocia, la un loc ce se numea Coman. Acolo s-au săvîrșit multe minuni de la cinstitele lui moaște, întru slava lui Hristos Dumnezeul nostru, Căruia împreună cu Tatăl și cu Sfîntul Duh, se cuvine cinste și închinăciune, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.